Cum va ajuta piesele din dezembrari sa faceti economii indiferent de buget?

La orice sesiune de cumparaturi clientii isi doresc sa faca economii cat mai consistente. E o nevoie fireasca intalnita la toate categoriile de cumparatori, nu depinde neaparat de buget, cu cat este mai mare, cu atat preturile cautate trebuie sa fie mai mici si reducerile mai mari. In cazul unor piese auto pentru masina personala economiile nu prea sunt asa de mari mai ales ca preturile la aceste produse sunt mai mari de obicei, producatorii de piese originale nu sunt dispusi sa faca reduceri prea mari.

Ca sa faceti economii si sa va ramana bani si de o revizie intr-un service autorizat puteti comanda online piese din dezmembrari pentru skoda. Cum va ajuta piesele din dezmembrari sa faceti economii? Simplu. In primul rand pretul e si cu 75% mai ieftin, comerciantii vor sa lichideze stocurile, piesele au si o uzura morala, alaturi de cea fizica, asa ca vor trebui vandute in timp util pentru a nu se degrada fara rost in depozite.

In al doilea rand la fiecare sesiune de cumparaturi se poate negocia daca se cumpara mai multe piese, pretul scade, se aplica reduceri, poate transportul devine gratuit. In al treilea rand piesele din dezmembrari pentru skoda, de exemplu, se gasesc mai usor in online, de pilda pe site-ul ABC CAR gasesti tot ce ai nevoie, nu mai umbli prin tot orasul cautand piesele necesare, nu mai pierzi timp inutil printre rafturi.

In al patrulea rand economiile facute cu piesele din dezmembrari pot fi si mai mari daca va orientati in functie de facilitatile oferite de vanzator, de eventualele cadouri la cumpararea unor pachete, se pot primi piese utile gratuit atunci cand cumparati de o anumita valoare sau un anumit set de piese.

Totodata aceste piese va vor ajuta sa nu ajungeti prea des la service, va va costa mai putin sa inlocuiti o piesa cu una din dezmembrari si veti evita deteriorarea altor piese care depind de cea cu probleme.

Movies make my world go round

Îmi petrec o grămadă de timp din viața mea de vierme care respiră aerul degeaba timp de măcar 2 ore pe zi uitându-mă la filme. Am văzut multe. O mare parte din ele foarte proaste. Îmi vine greu să recunosc că am văzut și am râs la unele filme cu Adam Sandler. Exact, plural. M-am plictisit la Moartea domnului Lăzărescu și am plâns în timpul nunții roșii. Am un fetiș cu multe personaje de-ale lui Tarantino, incluzând-o pe Uma și cam atât. Ah, și să nu uit. Lost in Translation, a înțeles cineva pe bune filmul ăla? Că nu știu, dar nu înțeleg de ce e așa mișto și n-am chef să mă uit pe youtube la filmulețe ce-mi explică semnificația filmului cum nu am făcut pentru A space odysey.

Dacă ar fi să fac o listă cu filmele ce au mișcat ceva în mine, acolo jos sau acolo sus, în mod absolut aleatoriu, ar fi cam așa:

Kill bill (vol 1+2 si 3 ce va sa vie)
Wow, ce original, un film de Tarantino, și nici măcar ăla cult Pulp Fiction cu Uma Thurman. E celălalt cu Uma, ăla în care e blondă și face rost de o sabie japoneză și se duce să-l omoare pe unu Bill care a lăsat-o gravidă și a împușcat-o în ziua în care ea se mărita cu altul mai prost, dar mai frumos. Asta așa, mai pe scurt. Totul pe un soundtrack care nu exclunde o trupă de punk japoneză și nici pe Zamfir. Unde mai pui că absolut fiecare scenă din filmele astea arată ca o poză genială. Și are monologul ăsta:
The Bride: [to the viewers] Looked dead, didn’t I? But I wasn’t. But it wasn’t from lack of trying, I can tell you that. Actually, Bill’s last bullet put me in a coma. A coma I was to lie in for four years. When I woke up, I went on what the movie advertisements refer to as a ‘roaring rampage of revenge.’ I roared. And I rampaged. And I got bloody satisfaction. I’ve killed a hell of a lot of people to get to this point, but I have only one more. The last one. The one I’m driving to right now. The only one left. And when I arrive at my destination, I am gonna kill Bill.

Hai că-i mișto, așa-i? Plus că toată lumea asta a lui Tarantino e mișto. Că nu folosește niciodată branduri din viața reală, le inventează și le folosește în toate filmele lui – gen asta cu țigările „Red Apple” sau Teriyaki Donut, Benny-s World of Liquor sau Big Kahuna Burger. Personajele sunt în mare parte oameni răi cu o grămadă de defecte, se enervează repede și au omorât alți oameni fără un motiv anume sau ca să-și salveze nevasta. Datorită lui am văzut ce face Waltz când se plictisește să fie dentist și am auzit ce prost vorbește italiană Brad Pitt. Și Uma, am zis de ea deja?

The virgin suicides
În periplul meu pe internet, când aveam vreo 15-16 ani și citeam o grămadă, am găsit o recenzie la Sinuciderea fecioarelor și am citit-o. Eram o neînțeleasă la rândul meu și cartea m-a prins și m-a zguduit tare de tot. Vreme de 3 ani am rămas cu ce-și imagina creierul meu despre cum ar arăta personajele și când în sfârșit am descoperit-o pe Sofia Coppola, am văzut și filmul făcut după carte. Sofia, nu ți-am spus niciodată, dar ne-am imaginat cartea la fel.
Uite ce are înăuntru:
Narrator: Collecting everything we could of theirs, the Lisbon girls wouldn’t leave our minds but they were slipping away. The color of their eyes was fading along with the exact locations… of moles and dimples. From five, they had become four, and they were all the living and the dead, becoming shadows. We would have lost them completely if the girls hadn’t contacted us.
Sau:
Narrator: What lingered after them was not life, which always overcomes natural death, but the most trivial list of mundane facts: a clock ticking on a wall, a room dim at noon, and the outrageousness of a human being thinking only of herself.”

Unde mai pui că toată coloana sonoră e de fapt albumul The Virgin Suicides, Air. Dacă nu l-ai ascultat până acum pune mână pe mouse și vezi că-l găsești întreg pe youtube. Pentru efect, joacă și Kirsten Dunst, James Wood și Kathleen Turner.

The Royal Tenenbaums
Filmul ăsta e așa de ciudat. Genul ăla de ciudat așa drăguț în care copiii își creează imperii la bursă, devin campioni mondiali la tenis și fetele se apucă de fumat prea devreme. Ta-su se preface că are cancer, sau ceva ca să aibă unde dormi la noapte și un negru vrea să-i fure nevasta. Ei hai, se putea și mai departe de realitate dacă n-ar fi băgat și un indian absurd de loial.
Wes Anderson, acest ciudat, rege la hipsteri. Când mă uit la filmele lui mor de ciudă, invidia mă măcină pe dinăuntru, mă apasă rău de tot pentru că mi-ar plăcea să am parte de măcat un fragment minuscule din imaginația lui.

Printre altele, dacă te uiți la film, o să-ți treacă prin cap fugitive gândul că poate Owen Wilson nu e un actor chiar așa prost și Gwineth Paltrow nu pare o scorpie insuportabilă, ba chiar te-ai putea regăsi în personajul ei. Ciudat, știu! Și uite cât de ciudat devine:

The Devil wears Prada

Groundbreaking, știu. Nici eu nu mă așteptam să am curajul să recunosc public cât de tare îmi place filmul și de câte milioane de ori l-am văzut și de câte ori am urlat după Andrea să nu arunce telefonul că o relație cu un tip e supra evaluată și ăla nu arăta chiar așa bine. Pft. Prin intermediul filmului vezi o frântură din viața aia exclusivistă și superficială pe care cu toții iubim să o urâm. Sau ceva de genul ăsta.
Momentul în care am realizat că „Odată cu puterea, vine și o mare responsabilitate” este un citat luat din niște desene animate numite Spiderman, la fel m-a trăznit și Nigel spunând că cică dacă te paște o promovare la muncă, cel mai probabil te paște și un divorț, sau că pentru a putea avea succes trebuie să trădezi și să minți și chestii de-astea ce fac oamenii răi, sau cum îmi place mie să-i alint, oameni.

Ah, și joacă Meryl Streep! Și ce rol mișto face! Cică personajul ar fi inspirit de Ana Wintour. O iubesc pe Ana. Tuturor le este atât de frică de ea că nimeni nu ar curaj să îi spună că doar țăranii poartă ochelari de soare înăuntru. Of.

Lord of the rings

Nu știu alții cum sunt, dar eu am avut odată un vis în care Gandalf era bunică-meo și mergeam cu el în aventuri și seara înainte de culcare îmi dădea și mie puțin Longbottom pentru un somn. Apoi am mai avut unul în care eram elf și Legolas mă iubea pe mine, nu pe roșcata aia nenorocită de i-a frânt inima. Unul în care evident eram Eowyn și omoram orci și seara mă întorceam acasă la Aragorn care pregătea masa și mă întâmpina cu un masaj la umeri. Ce pot să zic? Visez prea mult.

Nici nu știu cu ce să încep, filmul este deja un clasic. Nu am citit cărțile, din păcate eram ocupată cu Harry Potter, am fost un copil mai încet la minte. Absolut tot universul în care se petrece acțiunea este gândit în cele mai mici detalii. O lume în care există oameni și există orci și există elfi și dragoni și tot soiul de creaturi. Liv Tylor e elf. Deja un motiv suficient ca să te uiți la film. Soundtrack-ul a primit și Oscar și Grammy, nu că ăsta ar fi neaparat un criteriu de luat în seamă, dar ajută. De fapt, nici nu contează premiile, ce dacă seria a luat mai bine de 11 premii Oscar? Filmul a reușit mai mult de atât. Dacă ai un prieten urât, îi zici Smeagol. Dacă ai vreo chestie specială ție, îi zici „my precious”. Într-adevăr, sunt glume proaste la care ar trebui să renunți. Filmul, în schimb, rezistă prin maratoane de aproximativ 12 ore, varianta extended, uncut.