Facebook stie unde te afli tot timpul

Pentru cine are instalata aplicatia Facebook Messenger probabilitatea ca locatia sa fie sharuita este foarte mare. Nu e un lucru rau daca vreti ca Facebook sa stie unde sunteti. Insa ce se intampla cu ceilalti oameni, cu cei care vor sa va urmareasca si sa va faca rau? Un programator destept care a vrut sa ajute comunitatea Facebook a realizat un plugin Chrome simplu numit Marauder’s Map.

Numele vine de la harta lui Harry Potter din filmul omonim si era folosita in pelicula pentru a putea sa fie identificati toti cei din castel. Harta aceasta moderna permite oricui sa afle coordonatele exacte ale celor care folosesc Facebook Messenger. Doar cu ajutorul unei simple harti programatorul a putut determina coordonatele exacte ale locului unde se aflau toti prietenii care aveau Facebook Messenger. Ca raspuns Facebook a dezactivat sharingul locatiei din aplicatia sa. Cu toate astea datele sunt in continuare colectate si stocate pe serverele companiei.

Laika- catelusa erou

laikaLaika era un caine vagabond. Toata lumea a auzit de Laika, primul caine care a ajuns in spatiu. Ceea ce stie putina lume este faptul ca Laika era un caine obisnuit. Gasita pe strazile Moscovei, Laika a fost luata si antrenata pentru a ajunge in spatiu. Pe cand americanii preferau sa trimita maimute in spatiu, rusii au ajuns la concluzia ca e mai usor sa antrenezi cainii. Asa ca s-au apucat sa-i adune de pe strazi si sa-i supuna la diverse teste. In diverse tipuri de teste cainii au trebuit sa indure niste conditii foarte dure, unii rezistau, altii nu.

Laika nu a fost primul caine rus care a ajuns intr-o racheta. Alt caine, Albina, a zburat jumatate de orbita si s-a intors in viata. Era backup-ul pentru Laika. A mai exista alt catelus, Mushka, care a fost folosit pentru a testa sistemele de siguranta si de sustinere a vietii in spatiu. Catelul nu a rezistat insa. In timpul antrenamentelor s-a speriat atat de tare incat nu s-a mai atins de mancare.

Stiau ca va muri. Laika nu s-a mai intors niciodata din spatiu… Satelitul construit de rusi nu putea sa reintre in atmosfera si sa ajunga pe Pamant in siguranta. Laika urma sa petreaca doar cateva zile pe orbita in jurul Pamantului, apoi urma sa fie eutanasiata cu otrava pusa in mancare. Britanicii au luptat pentru a impiedica misiunea sinucigasa. Chiar au fost proteste prin tacere zi de zi, la ora la care Laika a murit. Albina, catelul care ar fi trebuit sa ii ia locul Laikai a fost tinuta la sol din respect pentru ce facuse pentru rusi. Laika a fost sacrifica pentru ca Albina sa traiasca.

Dorinta unui milionar singuratic

Fiul unei mame provenind din aristocratia portugheza, Luis Carlos era un alcoolic care isi cheltuia toti banii pe bautura, era pasionat de motocliclete, pe care adora sa mearga si de filmari. Carlos nu a avut nici copii, nici familie, iar spre finalul vietii a avut o singura dorinta. In 2007, cand, din cauza bauturii era la un pas de moarte, a avut o dorinta bizara. A luat o carte de telefoane si a lasat averea la 70 de oameni diferiti. Decat sa ii ia statul averea mai bine isi dadea banii unor necunoscuti care sa se bucure de ei. Fiecare norocosa primit mai bine de cateva mii de euro. Multi dintre cei care s-au trezit cu bani nu prea aveau incredere in sumele primite si credeau ca e vorba de vreo inselatorie sau de o gluma.

O simpla frunza

Copacii sunt o minune a naturii pe care biologii incearca sa o inteleaga pe deplin. Cu ajutorul frunzelor atat de firave ei pot sa reziste chiar si pe caldura, produc oxigen si curata aerul de gaze toxice, precum dioxidul de carbon. Ei rezista timp indelungat, nu au probleme legate de „respiratie”, au suficiente frunze ca sa poata sa isi faca treaba si sa isi mentina si o sanatate de fier fara prea multe interventii umane sau deloc.

Recent, cercetatorii si-au dat seama ca frunzele sunt asa de importante nu numai pentru oamenii de pe Terra, ci si pentru cucerirea spatiului. Cu ajutorul unei frunze sintetice, care poate absorbi apa si CO2 si produce oxigen ca orice planta normala de pe Pamant, oamenii se stiinta spera ca viitoarele calatorii in spatiu pe distante foarte mari sa fie posibile cat de curand. Este stiut deja ca nu ai cum sa cresti niste plante, oricare ar fi ele si oricat de rezistente ar fi in conditii de gravitatie zero. Ideea este ca o calatorie mai lunga in spatiu inseamna si resurse mai multe de oxigen, resurse pe care momentan oamenii de stiinta nu prea pot sa le asigure la nesfarsit. Astfel de frunze ar putea produce oxigen suficient de mult si continuu astfel incat sa putem sa mergem prin spatiu fara ne fie frica ca vom muri la bordul navetelor spatiale. Intr-o matrice din proteine de matase sunt suspendate niste cloropaste, stabilizarea moleculara a materialului este uimitoare, asa ca cloropastele din celulele plantelor stau bine mersi in proteinele de matase.

Ca sa produca mult oxigen, frunzulita nu cere decat lumina de buna calitate si directa si cantitati reduse de apa furnizate la anumite perioade de timp. Foarte bine materialul minune obtinut in laborator ar putea fi utilizat si pe Pamant, la exterior, pentru fatade si sisteme de ventilare. Practic aerul din exterior e filtrat prin filtrele biologice obtinute din materialul amintit si intra in casa oxigenat si curat, numai bun de respirat. Usoara si complet biologica, frunza sintetica va sta la baza unor dezvoltari in domeniul biologiei pe care in curand le vom putea vedea peste tot in jurul nostru, toate acestea cu niste costuri destul de mici si aplicabilitate de 100%.

Un alt mod de a salva casnicia

Dat in judecata pentru sex. Daca partenerul nu prea mai isi da interesul in pat, poti sa il actionezi in judecata pentru ca nu te mai satisface sexual. O femeie din Nice, Franta, satula de sotul care nu mai putea sa ii ofere un orgasm ca la carte si nici placerea de a se simti dorita, l-a dat in judecata pe barbat pentru ca nu era in stare sa faca sex ca-n filme de peste 21 de ani. Femeia l-a dat in judecata pentru simplul fapt ca nu era in stare sa presteze un servici pe care cumva il promisese dupa maritis. Femeia a castigat procesul, sotul a ramas cu pantalonii in vine degeaba si a mai si platit 15.000 de dolari despagubire pentru ca patul nu mai era ce a fost odata, daca a fost. Procesul nu a avut loc prin Evul Mediu, ci nu mai tarziu de 2011, asa ca femeile moderne chiar stiu ce vor…chiar si in pat.

Unele persoane nu apar intamplator

Stiti, eu sunt de parerea ca unele persoane nu apar intamplator in viata noastra. Stiu ca poate fi creata o intreaga polemica pe baza acestei teme de discutii, insa, poate unele coincidente nu sunt tocmai coincidente. Vreau sa scriu astazi despre o persoana care a aparut in viata mea spontan, dar nu a lasat ca povestea sa se termine acolo. Desigur, este vorba despre un barbat, pe care l-am cunoscut intamplator la o intalnire de prieteni.

Nu era un prieten foarte apropiat cu cineva dintre cunoscutii mei, de aceea, cu toate am comunicat, nu ne-am intalnit dupa. Stiu, poate parea ciudat ceea ce scriu acum, insa sunt unele persoane care iti lasa un fel de sentiment ciudat. Sunt acele persoane care au ceva aparte, ceva special, care nu poate fi descris, insa, exista, sigur, exista. Pai, el este genul de barbat despre care nu poti sa spui concret cum anume este.

Dupa asta, ne-am intalnit intamplator in oras, cam la distanta de o luna sau chiar doua dupa acea iesire cu prietenii. Ne-am vazut intamplator, de aceea am fost amandoi surprinsi, am schimbat cateva replici. Am stat cam 10 minute la discutii, apoi am plecat fiecare in directia sa. Sincer, trebuie sa recunosc faptul ca m-am gandit la omul acesta. Ca mi-am format o imagine in cap, care s-a dezvoltat de la prima impresie pe care mi-a creat-o: ca este un barbat inteligent, ingrijit si foarte respectuos. Cu toate ca in grupul de prieteni la acea iesire nu au fost abordate teme de discutii foarte profunde, totusi, era acea senzatie ca omul acesta este mai inteligent decat lasa sa se vada.

Au trecut cateva luni de atunci, pana cand, intr-o seara mi-a scris. M-a intrebat ceva formal, despre un proiect si am inceput sa vorbim. A doua zi, il vad in statie. In zadar am incercat sa-l strig pe nume, din pacate nu m-a auzit. A fost o intalnire atat de ciudata, chiar daca unidirectionala. Am incercat sa-I gasesc numarul in telefon ca sa-l sun, insa mi-am dat seama ca nu il aveam. De aceea am ramas de cealalta parte a strazii pentru a-l urmari, in speranta ca va intoarce capul, insa nu a facut-o. Desigur, seara i-am scris, si am ras amandoi de faptul ca nu m-a observat. Astfel, s-a adeverit ca stam in acelasi cartier. Au trecut cam doua saptamani, insa, discutiile noastre nu au evoluat nici intr-un fel. Eu am plecat din oras, aveam alte drame sentimentale atunci si am revenit deja toamna.

Era in troleibuz, voiam sa cobor in statie, cand am avut o senzatie ciudata ca cineva mi-a rostit numele, ca cineva este in apropierea mea. Cu toate astea, nu am observat pe nimeni. Abia dupa cateva minute, primesc un mesaj pe telefon de la el. Deci, el era. Sincer, m-a emotionat acest lucru. O alta intalnire unidirectionala, cum o numesc eu. L-am sunat sa-mi cer scuze pentru faptul ca nu am fost atenta sau ca, de fapt, eram atat de ingandurata, incat nu l-am observat. Am ras bine si apoi ne-am luat ramas bun. La 10 minute dupa asta, mi-am luat inima in dinti si l-am chemat la o cafea. Asteptam cu sufletul la gura raspunsul lui. De fapt, si el se gandea sa ma cheme la o cafea. Ce coincidenta! Am stabilit o zi in care puteam iesi amandoi.

Si iata ca a venit ziua respectiva. Dar, mie, nu stiu de ce, a inceput sa mi se faca teama. Eram cu prietena cea mai buna si am decis ca nu merg. Nu voiam sa merg. Nu ma simteam deloc sigura pe mine, imi era intr-un fel teama, nu stiam cum va fi, ce vom discuta. Stiam ca ma port ca o fetita de 14 ani, insa nu puteam sa fac nimic cu mine, refuzam in ruptul capului sa ies din casa. Punct. Bine ca era prietena mea cu mine, care nu m-a lasat sa-I dau mesaj si sa-I spun ca nu mai vin. Ea m-a incurajat, ba, mai bine spus, m-a impus sa ies cu el. M-am imbracat, desigur, cu greu mi-am ales hainele si am iesit. Aveam niste emotii, mai simteam ingrozitor.

Cum a fost intreaga seara? Extraordinara! Aveam dreptate, este un barbat foarte inteligent, am avut niste dezbateri de nota 10, am discutat despre marii filosofi, despre problemele vitale, era o conversatie aprinsa, cred ca toti oamenii din cafenea se uitau ciudat la noi, noua, insa, nu ne pasa. Eram prinsi in discutii si nu voiam sa cedam. Am petrecut o seara foarte frumoasa. Imi plac mult oamenii care stiu sa ma provoace din punct de vedere intelectual. Si el este acel gen. Oare, sa cred in coincidente?

Cateva situatii iritante prin care a trecut fiecare

mad driverExista anumite momente in viata in care ti se pare ca nu ai fi in stare sa rabzi lipsa de bun simt a celuilalt si pur si simplu o sa izbucnesti, spunandu-I tot ce crezi. Exista o serie de situatii, prin care, dupa parerea mea, a trecut fiecare om. O sa incerc sa fac o lista a acestora, iar daca imi scapa una, va rog frumos, sa ma completati si voi.

Prima, este cea in care calatoresti in transport, fie avion sau autocar, si exista un pasager care experimenteaza cu scaunul sau. Fie il lasa prea tare pe spate, fie il impinge pe cel din fata sa. In concluzie: ii deranjeaza enorm pe vecinii sai. Vi s-a intamplat sa calatoriti cu un astfel de om? Daca raspunsul este nu, sincer, va invidiez enorm. Deoarece mie mi s-a intamplat. Sincer, ma intreb, oare este atat de greu sa-ti dai seama ca exista niste reguli elementare in mijlocul de transport pe care, in calitate de om educat, ai putea sa le respecti?

Vorbim de transport, nu pot sa nu descriu aici si situatia care se intampla cel mai des in transportul public si vizeaza acele persoane care nu au alt spatiu pentru a tine conversatii lungi, decat intr-un autobuz sau metrou. Sunt de acord, este ceva absolut normal sa vorbesti la telefon in transportul public, insa nu este normal sa vorbesti prea tare si sa te pui pe povestit, astfel incat, toti ceilalti calatori, pur si simplu, sa stea sa asculte conversatia ta. Nu este deloc cu bun simt.

la-cinemaUn alt caz, tine deja de comportamentul unor indivizi la cinema. Haideti, ca asta este o situatie cunoscuta pentru oricine. Cinema si teatru, asa e? Desigur, vi s-a intamplat macar o data, sa fie in sala cineva care nu stie sa-i respecte pe ceilalti? Cineva care se pune pe discutii in timp ce deruleaza filmul sau se joaca piesa pe scena? Oo, da! Cat de enervant este acel moment. Bine, poate acea persoana nu-si da seama de faptul ca creaza disconfort pentru altcineva, dar, este absolut inadmisibil, ca dupa ce I se face o observatie, aceasta sa continue.
Se mai intampla unele situatii deranjante cand stai la coada undeva. Vi s-a intamplat sa stea in spatele vostru persoane care se apropie mult prea mult? Nu, nu, nu sunt un introvert, insa, tin si eu la spatiul meu personal si este foarte important pentru mine ca acesta sa fie respectat, de aceea, ma simt intimidata cand cineva se apropie mult prea mult de mine cand stau la o coada, mi se parte ceva impertinent.

In aceeasi categorie se incadreaza si persoanele care te fixeaza cu privirea mult prea mult timp. Acele persoane care te privesc fara sa clipeasca macar si fara sa ia ochii. Nu, nu vorbesc despre persoanele care ar putea sa te placa, acelea au un alt fel de privire. Ma refer la acele persoane, pe care, poate, nici macar nu le cunosti, dar care te fixeaza cu impertinenta. Mi se pare ceva la fel de nepoliticos sa fixezi pe cineva cu privirea.

Si o ultima categorie, tine de cei care mereu pocnesc usa atunci cand intra undeva, iar cand este vorba despre birou, atunci asta este si mai deranjant. Deranjant este faptul ca aceste persoane pocnesc usa pentru a se face remarcate. Stupid, asa e? Mie mi se pare de prost gust si lipsit de simt, nu stiu ce credeti voi. Voi cu ce tipuri de persoane v-ati intalnit? Ce situatii neplacute au creat? Si cel mai important: le-ati facut o observatie? Mi se pare extraordinar de important sa facem o observatie acelor persoane care ne deranjeaza, deoarece nu ne putem baza pe bunul lor simt, altfel vor continua sa vorbeasca tare, sa ne incomodeze, fara sa-si dea seama cat deranj, poate, ne creaza.

Tu chiar vrei sa mergi la cules mere?

la-cules-mereAm deja cativa ani de cand m-am mutat la chirie si stau la oras impreuna cu iubitul meu. Cu toate acestea, in mine inca este acel spirit al padurilor si campiilor de la tara. Eu ma crescut la tara si ma bucur atat de mult de acest lucru. Acum, o data cu venirea toamnei, mi s-a facut asa un dor sa merg in camp, sa merg in livezi la cules mere. Din pacate, nu mai am unde sa merg acum acasa, caci nu mai este nimeni dintre ai mei, dar dorul de livada nu vrea sa ma lase si gata.

I-am povestit despre asta si iubitului meu, iar la cateva zile dupa asta, a venit si surpriza. Joi, cand ne-am intalnit seara acasa si am inceput sa discutam planurile pentru weekend, mi-a zis ca mi-a pregatit o surpriza. Ca el, de fapt, a si vorbit cu un prieten foarte bun, care are mai multe livezi, sa mergem in acest weekend la el si eu sa pot sa culeg mere cate voi dori. Eram atat de surprinsa, desigur, placut surprinsa.

Nu mai puteam astepta pana sa ajung sambata, ca sa mergem la livada. Mi-am pregatit toate hainele, m-am gandit sa ma imbrac bine, sa nu-mi fie rece cumva. Prietenul la care am mers, este unul foarte apropiat pentru iubitul meu, din pacate, ne vedem cam rar, la sarbatori, de obicei sau cand mai trece prin oras, deoarece sta cam departe de noi. A mostenit terenurile agricole de la parintii sai si, deoarece ii place inca de mic agricultura, a tot dezvoltata aceasta pasiune, pana cand nu a transformat-o intr-o afacere frumusica. Este prima oara cand am mers, insa, la el, deoarece ultima perioada fusese foarte ocupat.

mere-toamnaAm ajuns la livada. Deoadata am simtit mireasma extraordinara de toamna si mere. Am prin din fuga cosul si am alergat pana in mijlocul livezii. Nu mai aveam nevoie de nimeni, doar eu si livada, si…amintirile din copilarie. Cei doi nu m-au deranjat. M-au lasat sa savurez de una singura acele clipe magnifice si le-am fost deosebit de recunoscatoare pentru asta. Am cules mere, cu drag, plimbandu-ma printre copaci. Era un aer atat de curat si placut acolo. Toate amintirile din copilarie au inceput sa razbata de sub povara anilor care au trecut.
Cand eram mai mica, imi placea enorm sa merg in camp. De obicei, toamna, mergeam cu surorile mele la cules mere si, cu toate ca eram inca destul de mica, insistam enorm sa merg cu ele si sa le ajut, nu cumva sa ma lase acasa. Mergeam si la cules struguri. Sunt niste amintiri atat de senine din copilarie mea, pe care le pastrez in adancul inimii mele. Din pacate, surorile mele sunt in alta tara in momentul de fata, de aceea, ne vine cam greu sa mai repetam acele momente.

Dupa un timp, a venit si iubitul meu sa ma ajute la cules mere. Stie ca-mi place enorm, de aceea mi-am permis sa ma topesc in imbratisarea lui calda. Mirosul de toamna si mere, omul acesta drag alaturi, voiam sa dureze o eternitate acel moment, sa se repete la infinit, sa mai stau langa el, in bratele acele protectoare si sa ascutl cu bate vantul si sa respir aerul copilariei mele.
Am facut un popas, pe o patura, sub un copac ingalbenit. Prietenul nostru avea branza de casa si un vin facut de el. Acum si gusturile imi aminteau de copilaria mea. Imi doresc atat de mult sa pot sa le ofer si copiilor mei experiente asemanatoare. Mi se pare ca sunt atat de intense si autentice. In acelasi timp, ma gandesc cat de trist este faptul ca unii oameni nu cunosc mirosul merelor toamna si gusturile acelea tomnatice, la umbra unui copac imbatranit.

Filmul “An education” – o alta lectie de viata

An-educationIn weekend mi-am facut timp, in sfarsit, sa ma pun si eu la un film. Nu stiu de ce nu-mi iesea nicicum sa stau sa ma uit si eu la u film, cred ca nu mai vazusem unul de vreo doua luni, de aceea, mi-am rezervat o seara anume pentru asta. Eu am un obicei poate putin ciudat. Imi place uneori sa stau pur si simplu si sa ma uit la trailer-uri ale filmelor care urmeaza sa apara sau care deja pot fi vizionate. Pot sa-mi petrec asa ore intregi pe Facebook, unde am deja si o colectie intreaga de filme pe care mi le-am propus sa le vad.

Filmul din weekend a fost unul lejer, dar si profund in acelasi timo. “An education” este o productie de Lone Scherfig si o are in rol principal pe o actrita foarte talentata – Carey Mulligan. Acesta este un film la fel de bun pentru adolescente, dar si pentru parinti.Nu, nu vreau sa va formati concluzii pripite din aceste categorii principale pe care le-am numit. Filmul, fara indoiala, este unul cu un mesaj puternic si cu o poveste interesanta, pe care l-ar aprecia oricine.
Povestea filmului este urmatoarea: totul se petrece cam prin anii 1960, in suburbiile Londrei, ea este o eleva exemplara, care invata foarte bine si se gandeste sa mearga in Oxford, in acelasi timp, parintii ei, in special tata, sunt foarte restrictionisti, chiar exagerat de restrictionisti. Ea este o fata foarte inteligenta si interesanta, insa o preseaza foarte mult grija exagerata a parintilor.

Absolut intamplator, intr-o zi il intalneste pe el, un barbat de peste 30 de ani, mult mai bogat, care se ofera sa o duca acasa intr-o zi ploioasa. Totul se incepe atat de spontan, el ii cunoaste parintii, ii convinge sa o lase sa iasa cu el, acestia, fiind uimiti de abordarea lui si de bani, o lasa. Astfel, incepe o poveste interesanta si atat de profunda pentru ea, care, practica, inca nu cunoaste lumea. Ea incepe sa se opuna sistemului de invatamant, dar intr-un mod inteligent, desigur, nu isi mai doreste la fel de mult sa mearga in Oxford sa-si continue studiile.

El chiar o cere de sotie si, practic, parintii ei o lasa sa se casatoreasca. Totul este frumos, pana in momentul in care, in drum spre un restaurant la care ieseau impreuna cu parintii ei, ea descopera in masina lui niste scrisori trimise pe adresa de la casa lui, trimise pe numele lui si al sotiei lui. Astfel, ea isi da seama ca el este deja casatorit. Are un soc de nedescris, toate incep sa se intoarca pe dos si ea nu mai stie ce sa faca. Ce se va intampla mai departe? Va renunta el la sotia lui actuala pentru ea? Ce sa faca ea?

Va recomand sa vedeti filmul pentru a primi raspuns la intrebarile de mai sus, dar si la multe altele. Filmul este unul destul de interesant, este construit intr-un mod inteligent. Chiar daca tema pare una destul de banala, veti vedea ca intregul décor si jocul actorilor este unul de exceptie. Mai ales ca totul se petrece intr-o epoca care mie, personal, imi place foarte mult – anii 1960- o alta cultura, un alt fel de a gandi al oamenilor. Iar actorii chiar sunt exceptionali. Actrita principala, Carey Mulligam a primit premiul BAFTA pentru cea mai buna actrita in rol principal.

Iar mesajul filmului este unul care, intr-adevar, iti da de gandit. Veti avea ocazia nu doar sa analizati modul de gandire atat de eronat al parintilor eroinei pricipale, dar sa va dati seama ca si astazi s-au pastrat inca unele ramasite din acea gandire. Filmul este plin de replici interesante, inteligente si profunde. Vi-l recomand cu caldura.

Crezi in liberul arbitru? Expertii spun ca nu exista asa ceva…

liberul-arbitruCand spunem liber arbitru ne gandim in primul rand la alegere. Un termen cu radacini puternic ancorate in crestinism si dogmatica, liberul arbitru este un concept destul de complex care se refera la libertatea unui anume individ de a alege intre mai multe posibilitati oferite. De exemplu, va aflati la o rascruce, la o intersectie si trebuie sa mergeti intr-o anumita directie. Aici intervine liberul arbitru, aveti mai multe posibilitati, tine doar de dvs., de principii, de informatii preexistente, de modul in care anticipati anumite actiuni din viitor sa alegeti varianta cea mai buna pentru binele dvs.

Desi e cam greu de explicat concret principiul din spatele liberului arbitru si relatia cu adevarul, cu binele, doua notiuni la fel de complexe, toata lumea a trecut prin diverse situatii in care a trait si a pus in practica aceasta notiune abstracta. De curand, cercetatorii americani au demonstrat destul de bine ca liberul arbitru e de fapt o iluzie. Astfel, ei le-au cerut unor voluntari sa anticipeze cand vor vedea o culoare anume in fata lor. Anticiparea lor a fost mai aproape de adevar cand au avut imaginile in fata ochilor doar pentru cateva secunde, fata de momentul in care au putut sta linistiti si privi fiecare imagine in parte vreme de cateva minute. Fiecare individ a trecut prin doua etape de testare. Prima data erau cercuri albe, unul devenea rosu la un moment dat. Participantii aveau de semnalat cam cand cred ei ca un cerc alb devine rosu prin apasarea unui buton. Cand aveau timp mai mult, cu doar o secunda in plus, numarul celor care au prezis corect ce se intampla a crescut cu 10%. In a doua etapa, participantii tineri trebuiau sa ghiceasca daca un cerc ce l-au vazut anterior avea aceeasi culoare cu a celui ce urma sa fie proiectat.

Cand s-a intarziat afisarea urmatorului cerc colorat cu o fractiune de secunda, rezultatele predictiei au fost mai bune, 62% dintre participanti ghicind culoarea ceruta. Acea fractiune de secunda a fost suficienta pentru ca fiecare individ sa vada cum se schimba culoarea cercului. Aceasta constientizare se petrecea doar in subconstientul lor. Ce putem concluziona din aceste teste destul de ciudate si de grele? Cand avem de facut alegeri rapide nu prea avem timp sa procesam toate informatiile si toate scenariile. Deci nu avem cum sa reflectam constient la alegerea ce urmeaza a fi facuta. De unde si ipoteza ca liberul arbitru s-ar parea ca e doar o iluzie.